vineri, 18 decembrie 2009

Cine este Mos Craciun?


Pentru copiii din Romania, Mos Craciun vine din Nordul indepartat pentru a aduce daruri celor care au fost cuminti. Daruri care se pun sub pomul de Craciun. Americanii il numesc Santa Claus, iar francezii - Pere Noel. In Japonia i se zice Santa Oji-San, iar in China - Sheng Dan Lao Ren. Europenii au dat si ei nume diferite celebrului personaj: olandezii ii spun Sinterklaas, finlandezii - Joulupukki, iar polonezii - Svaty Mikalas.

Transformarile lui Mos Craciun

Prin 1773 'St. A. Claus' a fost mentionat in presa americana. In 1809, Washington Irving (autorul 'Povestirilor din caverna adormita') a scris despre Sinterklaas in 'O istorie a New York-ului'. Irving l-a descris pe Sinterklaas ca un omulet rotunjor intr-un costum danez tipic, cu bufanti pe genunchi si o palarie cu boruri mari, care iesea pe un cal in seara de Sfintul Nicolae.
In 1822, Clement Clark Moore, poet si profesor de teologie, a publicat un poem 'Vizita Sf. Nicolae' (cunoscuta si ca 'Noaptea dinainte de Craciun'). Craciunul lui Moore este un batrin spiridus vesel care zboara intr-o sanie in miniatura cu opt reni minusculi. Moore chiar a pus renilor numele care circula si astazi, si metoda prin care Santa intra in case pe cos.
Cea mai importanta contributie la imaginea lui Mos Craciun cel de azi a avut-o Thomas Nast. Ilustratorul a publicat in revista saptaminala 'Harper' timp de 20 de ani incepind cu 1860 o serie de desene si versuri in care il descrie pe Mos Craciun. Nast este cel ce il imbraca pe Mos intr-o tunica rosie imblanita peste care este incins cu o centura lata din piele. Thomas Nast a contribuit nu numai la imaginea lui Mos Craciun ci, prin detaliile din versurile sale, si la legenda lui.
Astfel Nast povesteste cum acasa la Mos Craciun, la Polul Nord exista un atelier unde sint facute jucarii si tot Nast povesteste cum Mosul are o lista cu copiii cuminti si una cu cei rai. La toate acestea, in 1886 scriitorul american George P. Webster a adaugat fabrica de jucarii a lui Mos Craciun si casa sa, care in timpul lungilor luni de vara, sint ascunse in gheata si zapada de la Polul Nord.

Reclama l-a facut celebru

Dar Santa Claus - Mos Craciun asa cum il stim noi astazi - s-a nascut abia in 1931. El este creatia lui Haddon Sundblom care l-a inchipuit ca pe un omulet rotofei, cu o fata joviala si o barba mare. Aceasta imagine a fost prezentata de artistul Haddon Sundblom in reclamele pentru Compania Coca-Cola, client al agentiei de publicitate a lui Sundblom din 1924 pina la moartea sa, in 1976.

De unde vine el?

In timp, la mitul lui Mos Craciun s-au adaugat multe alte amanunte: vorbeste fluent mai mult de 2700 de limbi, cu peste 7000 de dialecte, inclusiv limbajul secret al spiridusilor; casa lui Mos Craciun s-a mutat de la Polul Nord (unde nu exista reni) in Laponia, Finlanda (unde sint o multime).
In 1927, marele secret al adresei lui Santa a fost divulgat de Markus Rautio ('Uncle Markus') care era gazda popularei emisiuni 'Ora Copiilor' la un post public de radio finlandez. El a declarat ca Mos Craciun locuieste in Muntii Korvatunturi din Laponia.

Aceasa stire a fost preluata de pe Ziarul National.
http://www.newz.ro/stire/97541/cine-este-mos-craciun.html

0 comentarii: