duminică, 21 decembrie 2008

Ministrul Udrea, la lecţia de geografie: “Avem litoralul, ăăă, avem ape, avem munţi, avem râurile din interior…”

de Bogdan Cristea | 20 DECEMBRIE 2008

Viitorul ministru al Turismului şi-a propus să valorifice turismul rural, cultural şi religios şi să-i trimită pe români în pelerinaje şi în croaziere şi să facă mai multe insule artificiale în apropierea plajei din Mamaia

Varujan Vosganian a acuzat-o că şi-a făcut proiectul “după ureche, în necunoştinţă de cauză”, dar a fost luat şi el la rost de către adversari

Ministrul desemnat al Turismului s-a prezentat în faţa comisiilor de specialitate din Parlament pentru a-şi susţine programul la viitorul loc de muncă. Îmbrăcată sobru, în negru, din cap până-n picioare, aceasta a venit emoţionată în faţa colegilor parlamentari, fiind chemată la audieri mai repede decât era prevăzut. Ajunsă în acelaşi timp cu Vasile Blaga, acesta a lăsat-o prima la examinare. Udrea a început să vorbească despre potenţialul turistic al României: “Avem litoralul Mării Negre, ăăăă, avem Dunărea, apele, râurile din interior, avem munţi. Putem face turism balnear, rural”. Ea nu i-a uitat nici pe românii credincioşi, pe care vrea să-i trimită în pelerinaje la mănăstiri: “Putem face turism cultural si religios, pentru că avem mănăstirile din Nordul Moldovei, avem mănăstirile din lemn din Maramureş, avem muzee”.

După acest exordiu patriotic, ea a evidenţiat avantajele reînfiinţării unui minister al Turismului şi şi-a prezentat, uitându-se tot timpul pe o foaie, proiectele. În principiu, îşi doreşte ca românii să nu mai prefere litoralul bulgăresc celui românesc (“este foarte importantă prioritizarea proiectelor legate de litoralul nostru”) şi pentru asta are câteva planuri, cum ar fi sporirea liniştii în staţiunea Mamaia (prin crearea unor “insule” artificiale, în apropierea litoralului, pe care să se construiască tot felul de “facilităţi” de petrecere a timpului liber), “ecologizarea spaţiilor de turism”, dar şi crearea unui parteneriat între judeţele Constanţa şi Tulcea, astfel încât turiştii care se duc la mare în România să poată merge şi in croaziere pe în Deltă.

Vosganian: “Nu-mi vine să cred că v-aţi făcut programul după ureche”

La întrebări, Elena Udrea a început să se cam fâstâcească. Emoţiile îşi spun cuvântul: mulţimea de “ăăăă-uri”, “îîîî-uri”, dar şi exprimările stângace (“voi continua şi susţine în continuare”) îşi fac loc în răspunsurile sale. Văzând-o un pic stingherită, Varujan Vosganian, actualul ministru al Finanţelor, a asigurat-o, ironic, că membrii comisiilor nu-i vor cere imposibilul: “E drept că e un domeniu nou pentru dumneavoastră, trebuie să vă lăsăm ceva timp să vă familiarizaţi”.

Dar la afirmaţia lui Udrea că "datele de ultimă oră privind informaţiile despre ceea ce a rămas după această guvernare ne-au făcut să reevaluăm multe din planuri", Vosganian n-a mai tolerat situaţia şi a ripostat: “Nu-mi vine să cred, doamnă, că v-aţi făcut proiectul după ureche, în necunoştinţă de cauză, şi nu aţi avut în vedere situaţia oficială”. În continuare, el i-a sugerat să nu se bazeze, cumva, pe “greaua moştenire a liberalilor”: “Vă rog să nu vă înfrânaţi elanurile electorale din aceste motive”. Udrea e buimăcită, dar intervine salvator pedelistul Cristian Boureanu: “Eu zic să ne oprim aici, domnule”. Sare acum în ajutor şi pesedista Aura Vasile, care încearcă s-o scutească pe Elena: “N-aţi spus dumneavoastră că economia duduie? Acum veniţi şi spuneţi că nu e chiar aşa? Nu mă întrerupeţi, vă rog să mă lăsaţi să vorbesc”. Elena Udrea se relaxează şi mustăceşte: are apărători vajnici, n-are de ce-şi face griji. Votul final i-a confirmat speranţele: candidatura sa a trecut de comisii cu 22 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 2 abţineri. “Acum ne mai rămâne un singur hop – zice ea – votul în plen”.

http://www.astazi.ro/gotostire.php?url=http%3A%2F%2Fwww.gandul.info%2Fpolitica%2Fministrul-udrea-la-lectia-de-geografie-avem-litoralul-aaa-avem-ape-avem-munti-avem-raurile-din-interior.html%3F3928%3B3674795

Cata idiotenie.
Madam este numai una. Nici ceilalti nu sunt mai breji.
Dar atata idiotenie blonda, la UN MINISTRU, cred ca numai prin Libia sau cine stie pe unde...se mai poate vedea.
Comportament si aspect "alunecos". Creier care sta lejer in cutia craniana si o nesimtire maxima, dovedita si aceatsa ocazie. Cel mai tampit profesor trebuie sa isi faca planificarile pentru la scoala si, prin comparatie, ar fi facut un proiect adevarat, de1000 de ori mai bun decat balbaielile nenorocite ale madamei.

marți, 9 decembrie 2008

Anul 2008 va fi mai lung decat precedentii cu .... o secunda

Anul 2008 va fi mai lung decat precedentii cu .... o secunda

Ziua de 31 decembrie 2008 va fi, pentru toti oamenii, mai lunga cu o secunda decat anul precedent.

Miscarea de rotatie a Terrei in jurul Soarelui dureaza circa 365,2422 zile, timp rotunjit de catre oamenii de stiinta la 365 de zile. La fiecare patru ani, insa, diferenta se concretizeaza in cea de a 29-a zi a lunii februarie in ceea ce numim ani bisecti. Cel putin, aceasta este informatia elementara care se invata in scoala.

Terra, insa, se micsoreaza treptat, iar viteza ei este intr-o continua crestere, lucru dovedit odata cu aparitia ceasurilor atomice. The International Earth Rotation and Reference Systems Service, organizatia care se ocupa cu monitorizarea si calcularea diferentelor de timp de nivelul secundelor sau microsecundelor care intervin in miscarea de rotatie a Terrei in juru Soarelui, afirma ca introducerea unei secunde in plus in calendarul obisnuit a avut loc sistematic inca din 1970. Ultima secunda adaugata a fost in anul 2005.

Noua secunda va fi introdusa la ora 23:59:59, in ziua de 31 decembrie 2008.

http://www.ieseanul.ro/ultima-ora/anul-2008-va-fi-mai-lung-decat-precedentii-cu-o-secunda-3640759

vineri, 5 decembrie 2008

Legenda lui Mos Nicolae

In noaptea dintre 5 spre 6 decembrie, copiii asteapta cu nerabdare cadourile delicioase lasate de Mos Nicolae in ghetute si cu siguranta iti aduci si tu aminte de fosnetul ambalajelor de ciocolata sau de mirosul dulce de portocale din dimineata in care te trezeai intrebandu-te daca mosul ti-a adus dulciuri sau doar o nuielusa. Legenda lui Mos Nicolae reprezinta una dintre cele mai populare si mai frumoase sarbatori de iarna, insa el a existat in realitate, fiind cunoscut in lumea crestina ca Sfantul Nicolae.

Sfantul Nicolae s-a nascut candva la inceputul mileniului in sudul Turciei de astazi, intr-o familie de crestini bogati, insa parintii sai au murit intr-o epidemie cand el era inca un copil. Nicolae si-a dedicat de atunci intreaga avutie ajutorarii oamenilor saraci, bolnavi si suferinzi, devenind cunoscut in toata lumea ca un adevarat pansament pentru sufletele celor in nevoie si ca un protector al copiilor. In perioada Imperiului Roman, crestinii erau persecutati, asa ca Sfantul Nicolae a fost intemnitat din cauza credintei lui, murind pe 6 decembrie 343. Ziua mortii lui a devenit ziua Sfantului Nicolae, moment in care sunt sarbatorite atat faptele lui de sfant, cat si povestile ce au dus la nasterea legendei lui Mos Nicolae.

Una dintre aceste povesti este despre un om sarac care avea trei fiice. In acele timpuri, pentru ca o fata sa fie luata in casatorie, avea nevoie de o zestre considerabila daruita de tatal sau, iar cu cat zestrea era mai mare, cu atat cresteau sansele ca fata sa-si gaseasca un sot mai bun. Fiicele acestui nevoias, neavand nicio zestre, erau astfel sortite sa fie vandute ca sclave. In mod misterios, omul a gasit in casa trei pungi cu galbeni, ce contineau cate o zestre considerabila pentru fiecare fata astfel incat sa-si poata gasi un sot cumsecade. Se spune ca saculetii cu galbeni au aparut de nicaieri in sosetele si cizmulitele lasate in fata focului la uscat.

De atunci, s-a pastrat obiceiul de a atarna ciorapei sau de a lasa o pereche de ghetute in fata usii, in asteptarea cadoului de la Mos Nicolae. Intr-o alta varianta a povestii, galbenii din saculet sunt inlocuiti cu trei bile de aur, de aici mostenindu-se traditia de a oferi portocale cu ocazia Sf. Nicolae.

O alta poveste traditionala de Mos Nicolae relateaza intamplarile a trei studenti ce calatoresc catre Atena, unde se afla universitatea. Intr-o noapte, poposesc la hanul unui om foarte rau, care ii jefuieste si apoi ii omoara, ascunzand apoi ramasitele lor trupesti. Se spune ca Sf. Nicolae calatorea pe acelasi drum si intr-o noapte a hotarat sa traga la acelasi han. In acea noapte, Sf. Nicolae a avut un vis in care ii apareau faptele oribile ale hangiului si, la trezire, l-a fortat pe acesta sa-si recunoasca crimele. Dupa ce s-a rugat vreme indelungata, Sf. Nicolae a reusit sa-i readuca la viata pe cei trei studenti.

In Franta, aceasta legenda este spusa in alta varianta, in loc de student vorbindu-se de trei copii ce se jucau si au fost rapiti de un macelar fara suflet, fiind readusi in sanul familiilor lor tot de Sf. Nicolae. Asadar, Sf. Nicolae este considerat a fi patronul si protectorul copiilor, fiind celebrat in timpul acestei sarbatori de iarna.

Exista multe alte povesti in care Sf. Nicolae este infatisat si ca protector al marinarilor, intrucat a salvat prin puterea rugaciunii corabia pe care se afla in timpul unui pelerinaj catre Ierusalim. De asemenea, se spune ca el a salvat multe popoare de la foamete, salvand vietile celor acuzati pe nedrept si multe altele. El a facut multe fapte bune in secret, fara a astepta niciun fel de recompensa din partea celor pe care i-a ajutat. In Romania, Sf. Nicolae este considerat a fi un facator de miracole, iar in alte tari este privit ca fiind protectorul a diferite categorii de oameni, de la copii si studenti pana la marinari, calatori si persoane condamnate pe nedrept.

Mos Nicolae a fost si va ramane una dintre cele mai frumoase sarbatori ale copilariei, legenda lui tragandu-si radacinile, dupa cum ai vazut, in numeroase povesti despre faptele bune ale acestuia. Se spune ca tinerii si copiii sunt protejati in mod special de Sf. Nicolae, asa ca, pe langa dimensiunea spirituala a acestei sarbatori de iarna, poti retrai anumite senzatii placute din copilarie, oferindu-ti tie insati sau cuiva drag un mic cadou, precum portocalele sau dulciurile preferate.

publicat pe 5 Decembrie 2008
http://www.kudika.ro/articol/special/5980/Legenda-lui-Mos-Nicolae.html

Guvern mai nenorocit decat acesta...nu cred ca exista

Stire:
"Oameni din Ministerul Finantelor au "scapat" cifre care arata adevaratul dezastru bugetar: deficitul atinge deja 3%, in conditiile in care criza subtiaza dramatic din incasari. Guvernul taie, de urgenta, cheltuielile, scrie Cotidianul.
[...]Pentru ca incasarile par compromise de spectrul crizei economice, Guvernul s-a gandit sa umble la cheltuieli. Si nu oricum, ci sa le taie de urgenta. Primii loviti - pensionarii: Guvernul a decis sa amane, cu un an, momentul la care se majorau cu 50%, respectiv 25% pensiile celor care beneficiau de grupele I si a II-a de munca. Majorarile vor intra in vigoare la 1 ianuarie 2010, fata de 1 ianuarie 2009, cum stabilea vechea lege, contestata fara succes de Guvern la Curtea Constitutionala si promulgata de presedinte. Executivul a facut astfel, pentru anul viitor, o economie de aproape 800 de milioane de euro, acesta fiind efortul bugetar al majorarii pensiilor. Oficial, motivatia ministrului Muncii este ca implementarea softului necesar prelucrarii celor doua milioane de dosare dureaza un an. „E o chestiune pur tehnica“, a spus Mariana Campeanu."


Cred ca situatia este cam albastra, dar guver mai nenorocit decat acesta, care da legi si apoi si le neaga singur, nu prea am mai vazut/auzit, ceea ce il face sa aiba valoare zero in ochii mei si ai multor altora. Din acest motiv, al nesimtirii trecute si viitoare a politicienilor, nu am fost la vot.

joi, 4 decembrie 2008

Stire:
"Berea spatiala, rezultatul unui program indraznet de cultivare a orzului in spatiu, pe Statia Spatiala Internatio­nala (ISS), care a durat cinci luni, a fost lansata in Japonia, informeaza Mediafax. Bautura a fost obtinuta din orz cultivat la bordul ISS in 2006, iar la fabricarea ei au contribuit Academia Rusa de stiinte, o universitate japoneza si gigantul japonez din industria berii, Sapporo.

Producatorii au obtinut 100 de litri de bere, cu o concentratie de alcool de 5,5%. Totusi, berea nu a fost pusa in vanzare, chiar daca brandul Sapporo ofera spre degustare japonezilor cateva mostre din aceasta bautura, ca o tentativa de impulsio­nare a renumelui marcii.

'Nu mai exista nicio bere ca aceasta, deoarece ea a fost obtinuta 100% din orz.' "
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Incredibil/113184/Berea-spatiala.html#new_topic_form

Deci vor aparea si primii "cheflii spatiali"?
Zilele acestea aparuse o stire legata de turismul spatial, in care 30 de minute de "zbor cosmic" costa vreo 60.000 euro.
Curand cei bogati, plictisiti, dar sanatosi, ce e drept, vor cinsti o bera in spatiu, in constea noastra, a celor obisnuiti si saraci.
Eh...

Ce m-as bucura sa...

Stire:
"Guvernul a aprobat astazi majorarea taxei auto pentru masinile second-hand, informeaza NewsIn. Tariceanu a declarat miercuri ca Executivul ia in calcul si majorarea primei de casare pentru masinile vechi, sustinand ca aceasta ar putea ajunge la "pragul psihologic" de 1000 de euro. "O sa discutam cu sectorul auto sa vedem daca e util acest lucru. (...) Acum e la 800 de euro, daca se va ajunge la 1000 de euro ar fi un prag psihologic care ar stimula mai mult cumparatorii", a spus premierul.

Calin Popescu Tariceanu a precizat ca nu a primit inca un raspuns de la Comisia Europeana in legatura cu decizia Guvernului de a suspenda pentru un an taxa auto pentru masinile noi.

Taxa de prima inmatriculare, introdusa in Codul Fiscal de la inceputul anului trecut, a devenit, din martie 2007, obiectul unei proceduri de incalcare a Tratatului de aderare la Uniunea Europeana. Intre timp, autoritatile romane au avut mai multe runde de negocieri cu Comisia Europeana pentru ca aceasta sa accepte forma de calcul a taxei.

Ultima revizuire a taxei de prima inmatriculare, cea de-a treia, a fost facuta dupa ce Camera Deputatilor a adoptat, la mijlocul lunii februarie, o motiune simpla a PD-L prin care se cerea anularea taxei. Guvernul a luat in calcul prevederile motiunii si a adoptat in primavara acestui an actuala forma a taxei, printr-o Ordonanta de Urgenta. Taxa de prima inmatriculare a fost redenumita "taxa de poluare" si se aplica incepand cu 1 iulie 2008.

Guvernul a decis in urma cu doua saptamani suspendarea, in perioada 1 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009, a aplicarii taxei auto pentru masinile noi Euro 4
care nu depasesc capacitatea cilindrica de 2000 cm cubi. Decizia urma sa fie pusa in practica din 1 decembrie, dar Guvernul a decis aplicarea din 15 decembrie in lipsa unui raspuns pozitiv de la CE, pana la aceasta data."

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Business/113259/Guvernul-a-decis-triplarea-taxei-auto-pentru-masinile-second-hand.html#new_topic_form

Ce m-as bucura ca cei de la Comisia Europeana sa spuna ca nu sunt de acord cu majorarea !!!
Sa se mai faca o data de bafta guvernul care, deh, conform uzuantelor, trebuie sa ceara mai intai voie la UE. (deh, de data asta ne convine).
Sa o mai ia iar peste nas, pentru ca merg din extrema a tampeniei in extrema.
De asta i s-a stricat "Loganul lui Tariceanu", ca era foarte bun...
(de bun ce era)

luni, 1 decembrie 2008

Eu nu am fost la vot !
Dupa 1989 am considerat ca libertatea de a putea vota inseamna LIBERTATEA de a alege DACA VREU SA VOTEZ SAU NU, comparativ cu obligativitatea care era inainte de 1989.

Am considerat ca atat "fostii" membri de seama de partid care mi-au furat iluziile de a trai mai bine intr-o tara unde se respecta legile, cat si cei noi - instruiti de cei vechi, cu aceleasi "aptitudini" nu ma reprezinta.
Sunt satul de:
-cainii vagabonzi de pe strada,
-masinile parcate la intamplare, sfidand regulile,
-nesimtirea multor functionari,
-nesimtirea si rautatea unor romani fata de alti romani (banii prevaleaza in fata sentimentului national iar categorii sociale sunt impotriva altor categorii)
-politia care este aproape inutila,
-avocati cumparati de cei cu bani,
-medici si asistenti amabili - doar daca le pica ceva,
-taxe imbecile si absurde (evident foarte mari)
-Vanzarea de tara - ne-am dat atata de usor UE-ului, fara sa negociem asa cum trebuie, doar ca sa fim "inauntru"